luni, 15 noiembrie 2010
Palatul V. A. Urechia (azi Teatrul Dramatic "Fani Tardini")
Despre originea veche a acestei familii, Dimitrie Cantemir preciza că Urecheştii se trag din Corvini, dar aceasta nu se poate proba. Cel mai vechi boier din Moldova din această familie este Jupan Ureche, după numele de botez Petru, care apare în documente în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Urmaşul acestuia este Ioan sau Oană Ureche care apare în documente din anii 1436, 1442, 1443, 1445, 1446 şi 1490. În anul 1445, Ştefan Vodă îi dăruia un sat pe Putna, în Moldova, unde mai târziu a fost satul Urecheştii. Ioan Ureche, fiul lui Oană, a fost tatăl lui Maxim Ureche, boier de ţară în judeţul Putna. Maxim Ureche este atestat de documente din anii 1540 şi a avut drept fiu pe marele Nestor Ureche, logofăt, stolnic sub Petru Movilă, vornic sub Petru Şchiopul sau biv-vel vornic sub Radu Vodă (1617). A avut 4 copii: Nastasia, Maria, Vasile şi Grigore. Grigore Ureche (1590-1647) a fost comis, vel spătar şi vel vornic de Ţara de Jos şi a avut 4 copii: Alexandra, Vasile, Ştefan şi Antimia. Vasile Ureche a fost spătar şi Ştefan Ureche, paharnic; alţi descendenţi din această familie sunt: Ursu şi Zaharia Ureche, de la Soci (1702), Maria Urechioae stolniceasa (1754), Constantin Ureche, treti comis (1798), sluger (1799, 1803). Acesta din urmă a avut doi fii: serdarul Iordache Ureche din Târgu-Neamţ şi Alecu Ureche (1827). În anul 1834 Iordache era comis şi Alecu serdar. V.Al. Ureche ar fi fiul serdarului Alecu.Vistian Goia, în lucrarea dedicată marelui istoric, scriitor, om politic, filantrop etc. arată că s-a născut în Piatra-Neamţ la 15 februarie 1834, iar părinţii erau clucerul Alexandru Popovici şi Euphrosia, fiica hagiului Manoliu din Iaşi. În casele lui Dumitrache Stan învaţă primele noţiuni, apoi la o şcoală franţuzescă pe care o ţinea elveţianul Ballif. În anul 1844 este admis la Academia Mihăilenă ca bursier şi renunţă la numele de Popovici pentru cel de Alexandrescu. La redeschiderea Academiei Mihăilene (închisă în perioada revoluţiei de la 1848) este primit în internat şi devine pedagog. În anul 1855 era la studii la Paris, iar în 1856 îşi susţine bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de litere din Paris în acelaşi an, unde îl regăsim cu numele de Basile Alexandresco şi frecventează şi cursurile de filosofie şi litere la Sorbona. A fost secretar la comisiunea sau biroul de propagandă a intereselor române, alături de C.A. Rosetti şi Romallo. A colaborat la marile cotidiene franceze: Le Constitutionnel, Gazette de France, La Patrie sau Le Siécle. Se întoarce la Iaşi în anul 1858, licenţiat şi devine pe rând profesor de literatura română şi limba latină la clasele gimnaziale superioare, profesor de istorie universală şi literatură la clasele colegiale din cadrul viitoarei Universităţi din Iaşi, director în Ministerul Învăţământului şi Cultelor din Moldova, locţiitor de ministru (1860), profesor de istorie şi geografie la Şcoala militară. În anul 1864 se mută la Bucureşti unde devine director al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (31 iulie 1864) şi ocupă prin concurs catedra de istoria românilor şi literatură română de la Facultatea de litere a Universităţii din Bucureşti. Cercetează asiduu arhivele din Spania, Italia sau Franţa, este delegat la congrese de istorie şi arheologie (Copenhaga, 1869). A fost ales deputat al judeţului Tutova (1866) şi deputat la colegiul al III-lea de Covurlui (1869). Deţine portofoliul Instrucţiunii Publice şi Cultelor în timpul guvernării liberale (10 aprilie 1881-1 august 1882), scrie printre altele Istoria românilor în 14 volume (1891-1902), Albumul macedoromân (1880), Voci latine (1894), colaborează la Convorbiri literare, Familia, Analele Academiei etc., prezent la Congresul de literatură de la Londra (1879) şi la Congresul orientaliştilor de la Roma (1899), iniţiator al Academiei Române, vicepreşedinte al societăţii Ateneul român (1865), preşedinte al Societăţii macedoromâne sau preşedinte al Ligii culturale (congresul al III-lea din 16-18 mai 1893). Se stinge din viaţă la 22 noiembrie 1901 la Bucureşti.
V.A. Urechia a donat bibliotecii care a luat fiinţă prin Decretul Regal numărul 3382 din 7 decembrie 1889 în Galaţi şi avea să fie adăpostită de liceul „Vasile Alecsandri“, un număr de 3000-3500 de volume. Inaugurarea a avut loc în data de 11 noiembrie 1890, fiind de faţă D.A. Laurian, secretar general, în calitate de reprezentant al Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Primarul oraşului Galaţi, C. Ressu, reprezentanţii autorităţilor locale, membrii ai corpului didactic gălăţean, notabili ai oraşului, elevi etc. Localul ales fiind unul temporar, încă din anul 1897 V.A. Urechia deţinea schiţele unui proiect pentru „Palatul Fondaţiunea V.A. Urechia. Bibliotecă. Ateneu. Galatz“.
La 30 martie 1903 a fost convocată o adunare publică, de către Societatea corpului didactic, la care au luat parte 20 de persoane şi a fost ales un comitet format din 12 persoane pentru a strânge fondurile necesare localului. La 8 mai 1903 a fost aleasă conducerea comitetului care avea următoarea structură: preşedinte Episcopul Pimen Georgescu, vicepreşedinte generalul Pencovici, delegatul României în Comisia Europeană a Dunării şi membrii delegaţi irevocabili Primarul Ion E. Bastache, Prim Preşedintele Tribunalului D.G. Maxim şi Directorul liceului Gr. Guţu, iar la 15 mai s-a prezentat statutul întocmit de D.G. Maxim. Primele donaţii au venit din partea unor absolvenţi ai liceului „Vasile Alecsandri“, seria 1902-1904, care au angajat un spectacol pe cont propriu şi au donat ulterior suma rezultată, apoi din partea Societăţii corpului didactic prin Cercul didactic sau a şcolilor. În anul 1913 s-a iniţiat constituirea unei noi structuri „Comisia mixtă pentru localul Bibliotecii“ formată din împuterniciţi ai Consiliului local şi Comitetului Bibliotecii.
La 14 decembrie 1919 era înfiinţată Societatea Culturală „V.A. Urechia“ în cadrul unei adunări generale din amfitetrul liceului „Vasile Alecsandri“ unde se semnează procesul-verbal de constituire, se aprobă statutul, au fost proclamaţi membrii de onoare, s-a ales Comitetul general şi cenzorii. Membri de onoare au fost desemnaţi: Regina Maria, preşedinta de onoare, Mitropolitul Miron Cristea, primat al României, Mitropolitul Pimen al Moldovei, fost primul preşedinte al Comitetului Bibliotecii, Episcopul Nifon al Dunării de Jos, Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului şi Hotinului, rectorii universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, Preşedintele şi Secretarul General al Academiei Române, Preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, Preşedintele Asociaţiei pentru Literatură Română din Transilvania, Profesorul Nicolae Iorga, Vasile Stroescu şi cei doi fii ai lui V.A. Urechia, Alceu şi Nestor. Din anul 1921 devin membri de onoare şi cei care au donat 10.000 lei: Ioan Corvissiano, Ioan Dima, Ioan Gabor, Max Auschnitt, Virgil Soare, Anastase Veniamin (1922), Constandache Constantinescu (1923), Deodat Ţăranu, Damian Drăgănescu, Banca Marmorosch Blank (A. Dall’Orso), Sfatul Negustoresc Galaţi (1924). Cotizaţiile pentru nou local erau strânse fie de la membrii activi (50 lei), anonimi, pe liste de subscripţie, din donaţii, vânzări de cărţi poştale ilustrate, conferinţe, spectacole, baluri, serbări, serate etc. Comitetul general administra şi conducea Societatea, fiind compus din membrii aleşi de adunarea generală şi membrii de drept, Episcopul, Prim Preşedintele Tribunalului şi Directorul liceului „Vasile Alecsandri“ într-o structură de funcţii care asigurau participarea unui număr mare de persoane la luarea hotărârilor, avizarea şi controlul deciziilor: preşedinte de onoare, preşedinte activ, doi vicepreşedinţi, casier, secretar general, doi secretari, trei cenzori, membri delegaţi ai Comitetului general cu mandat de 4 ani.
La 23 iunie 1921, Societatea Culturală „V.A. Urechia“ cumpăra prin actul de vânzare-cumpărare numărul 2514 autentificat la Tribunalul Covurlui, transcris sub numărul 2463, de la Elena Carp, descendentă Panaite Malaxa, clădirea şi terenul din strada Domnească, numărul 59, cu suma de 500.000 lei. Acest teren va intra de drept în posesia Societăţii abia în anii 1927/1928, timp în care s-au desfăşurat mai multe procese între Societate şi vânzătoarea terenului şi moştenitorii, dar şi cu Ministerul Instrucţiunii Publice, titularul unui contract de închiriere a clădirii pentru internatul Şcolii Normale de fete „Regina Elisabeta“.
Balurile, serbările publice sau şcolare, spectacolele, conferinţele publice, ştiinţifice, de cultură generală naţională şi universală (au fost prezenţi la Galaţi: academicianul dr. Ion Cantacuzino, prof. dr. Gh. Marinescu, Aurel Bogdan, prof. Gh. Ţiţeica, Al. Tzigara-Samurcaş, Gala Galaction, filosoful C. Rădulescu Motru, Nicolae Iorga, Prinţesa Cantacuzino, H. Thauby, Y. Auger, M. Thèvenin, Charles le Rey şi alţii), seratele literare sau muzicale, donaţiile, cotizaţiile, legatele, subvenţiile, subscripţiile publice, timbrele, cărţile poştale ilustrate cu faţada palatului, loteriile, „biletele-cărămizile-pietrele-marmurile“ au continuat pentru strângerea fondurilor până la Marea Criză.
Încă din anul 1924 arhitectul S.G. Conţifide a prezentat proiectul intitulat Palatul Cultural în oraşul Galaţi, care este respins din cauza costurilor mari şi dimensiunilor terenului. A fost organizat concurs pentru proiectarea Palatului „V.A. Urechia“, fiind acceptat proiectul arhitectului Ion D. Enescu din Bucureşti. Planşele faţadelor principală, laterală şi spate, „Anteproiect pentru Biblioteca V.A. Urechia“ se regăsesc şi astăzi la secţia Colecţii Speciale din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia“. Mottoul ales de arhitect a fost „Griphonul“, iar pe frontonul faţadadei principale apare inscripţia Biblioteca V.A. Urechia. La 14 august 1933 Grigore Maniţiu, preşedintele Societăţii „V.A. Urechia“ şi Emanoil Constantinescu, secretar general solicită Primăriei oraşului Galaţi eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru Căminul Cultural al Societăţii şi scutirea de orice taxe a construcţiei, având în vedere scopul cultural şi de utilitate publică, arhitectul I.D. Enescu din Bucureşti fiind cel care a întocmit planurile şi tot el va supraveghea lucrările care se vor executa în antrepriza inginerului Margulius pe terenul din strada Domnească, numărul 59, proprietatea Societăţii. Consiliul Comunal aprobă la 18 august 1933 eliberarea autorizaţiei de construcţie şi scutirea de plata oricăror taxe cuvenite municipiului. Autorizaţia s-a eliberat după ce şi-au dat avizul proprietarii de cinematografe şi săli de spectacole.
În anul 1934 se lansează un nou „Apel“ prin care se aduce la cunoştinţă publicului că Societatea Culturală V.A. Urechia a ridicat Palatul Cultural, astfel se apelează la instituţii şi cetăţeni pentru terminarea acestuia. În urma acestui „Apel“ Consiliul Comunal din Galaţi aprobă suma de 1.000.000 lei pentru continuarea lucrărilor . Anul următor Societatea Culturală „V.A. Urechia“ se adresa Primăriei oraşului Galaţi, precizând că Palatul era ridicat la roşu din anul 1934 şi datorită sprijinului fostului ministru de finanţe Victor Slăvescu, se executau plafoanele, suma cheltuită fiind de 2.000.000 lei, iar pentru finalizarea Palatului mai erau nevoie de încă 4.000.000 lei. În anul 1937 s-a aprobat de către Primăria oraşului Galaţi suma de 20.000 lei, deşi s-a cerut să se prevadă în bugetul pe exerciţiul financiar 1937/1938 suma de 1.000.000 lei. Ulterior s-a mai aprobat 100.000 lei cu care s-au executat lucrările de sistematizare pe verticală, s-a adus pământ fertil şi s-au plantat 56 de salcâmi piramidali. În anul 1939 Ministerul Instrucţiunii acorda suma de 20.000 lei, iar în anul 1940 Biblioteca „V.A. Urechia“ se muta în noul local, deşi lucrările de finisaj şi dotare nu erau gata. În februarie 1941 preşedintele Societăţii Culturale „V.A. Urechia“, avocatul I.E. Vasiliu, solicită sprijin Ministerului Educaţiei, Cultelor şi Artelor, iar la 23 aprilie Preşedintelui Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu, pentru terminarea lucrărilor, răspunsul fiind negativ. Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor solicită, în noiembrie 1941, Bibliotecii „V.A. Urechia“ detalii despre construcţia Palatului şi lucrările care mai sunt de executat, fotografii, pe care le primeşte un an mai târziu, cu tot cu deviz de unde reiese că s-a cheltuit până în prezent suma de 9.000.000 lei şi ar mai fi nevoie de aproximativ 11.500.000 lei. În decembrie 1943 se alocă suma de 3.500.000 lei de către Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi 1.000.000 lei de către Primăria oraşului Galaţi.
În anul 1946 Palatul „V.A. Urechia“ era rechiziţionat de către garnizoana sovietică pentru Casa ofiţerilor, cu aprobarea Ministerului de Interne. La 12 mai 1946, procesul verbal de inventariere a Palatului „V.A. Urechia“, încheiat între şeful şi comandantul Casei ofiţerilor, maior Crasilscicov şi vicepreşedintele Societăţii Culturale „V.A. Urechia“ Nicolae Mantu, prezintă o descriere a clădirii: prima cameră cu faţa spre sud din etajul de sus, unde este localul bibliotecii, sala de mijloc/sala de lectură cu două closete, o cameră cu faţa spre nord, la intrarea imediată de la scara spre sala de lectură se afla o mică intrare, la antresolul din partea de nord se găsesc două camere mici, un closet şi o chiuvetă, la antresolul din partea de sud se află o cameră, la antresol era o cameră mare, chiar deasupra coloanelor din hol, care urma să fie depozit de carte, Sala Caloriferului unde se găsesc două cazane, două injectoare, două rezervoare pentru combustibil, o chiuvetă, Sala de Spectacole cu 356 de scaune şi strapontine, în stânga şi dreapta scenei se găsesc două avanscene cu câte 8 scaune fiecare, împrejurul sălii se găsesc 16 loje cu 69 de scaune, iar deasupra intrării în sala de spectacol se găseşte Balconul cu 5 loje cu 11 scaune montabile şi cu 19 scaune nemontabile, pe scenă se găsesc 6 cabine pentru artişti, în subsol se află o cameră care servea drept bufet, un closet, case de bilete la dreapta şi stânga holului.
În luna martie 1949 Ministerul Învăţământului anunţa Biblioteca că Palatul „V.A. Urechia“ va fi atribuit Ministerului Artelor şi Informaţiilor şi tot atunci Consiliul de Miniştri prin Decizia numărul 270, dizolva Societatea Culturală „V.A. Urechia“, averea mobilă şi imobilă fiind trecută în patrimoniu statului. În anul 1950, Ministerul Artelor şi Informaţiilor preda Palatul „V.A. Urechia“ în custodia Primăriei oraşului Galaţi, ulterior ajunge în custodia Bibliotecii „V.A. Urechia“ şi la Ministerul Învăţământului. În anul 1955, în Palatul care între timp a primit numele de "Ştefan Gheorghiu", prin Hotărârea Consiliului de Miniştri numărul 2003 din 16 septembrie, începe funcţionarea Teatrul de Stat Galaţi.
Astăzi se regăseşte pe lista monumentelor istorice din anul 2004, a judeţului Galaţi, la poziţia 119, cod GL-II-M-B-03018 sub numele de Societatea Culturală „V.A. Urechia“, azi Teatru Dramatic, strada Domnească, numărul 59, anii de construcţie 1930-1949. Relativ la anii construcţiei am arătat mai sus că lucrările la Palatul „V.A. Urechia“ au început în anul 1933 şi s-au definitivat în anii 1940-1941, când Biblioteca se mută în local.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu